Album foto "Exercițiul militar Patriot Shock V la Capul Midia"

0

0

Fotografii album

Sâmbătă a început la Tabăra de Instrucție și Poligon de Trageri Sol-Aer de la Capu Midia Exercițiul Patriot Shock V, o aplicaţie militară româno-americană, de nivel tactic, cu trupe în teren, al structurilor de rachete sol-aer. Forţele Aeriene Române participă cu o baterie Hawk PIP III R.​, iar Forțele Terestre ale SUA, cu o baterie Patriot.
Cei 73 de militari din Batalionul 5-7 Apărare Aeriană din cadrul Forţelor Terestre ale SUA sunt veniţi aici dintr-o bază înaintată din Germania și se vor antrena alături de alţi 107 militari ai Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer „General Nicolae Dăscălescu”, din Bucureşti.
Scopul exerciţiului este de a antrena echipajele bateriei HAWK PIP III R pentru ducerea acţiunilor de angajare a ţintelor aeriene, prin integrare cu cea Patriot, în cadrul unui scenariu fictiv de apărare antiaeriană.

Evenimentul de astăzi are loc în cadrul Zilei Distinșilor Vizitatori. Exercițiul militar comun româno-american Patriot Shock V a început pe 5 noiembrie şi la el participă aproximativ 200 de militari români şi americani.

Prezenţa bateriei de rachete sol-aer Patriot în România are doar rol demonstrativ. În perioada de instrucţie de la Capu Midia, din judeţul Constanţa, nu vor avea loc trageri cu lansatoarele montate în poligon, ci se vor face doar simulări.

De altfel, din raţiuni ce ţin de costuri, spun militarii americani, trageri reale cu rachete Patriot au loc doar o dată pe an, iar acest lucru se întâmplă, de regulă, într-un poligon din Grecia.
„Sistemul de rachete Patriot este un sistem strict defensiv”, spune Michael Topping, comandantul batalionului defensiv. „Acest exercițiu îi ajută pe militarii români să se familiarizeze cu sistemul Patriot, iar pe militarii americani să se familiarizeze cu sistemul Hawk. De asemenea, este o oportunitate pentru a vedea cele două sisteme lucrând împreună. Sistemul Patriot şi-a demonstrat eficiența în luptă. Acest tip de rachete a fost folosit şi în Războiul din Golf, în 1991”, afirmă Topping.
Americanul completează: „Asistăm la un moment istoric. Este prima dată când o baterie americană de acest tip ajunge în România. De un an ne doream să facem acest lucru posibil”, a conchis acesta.

Militarii americani şi tehnica de luptă se află în România pentru doar două săptămâni. La finalul exercițiului vor reveni la baza militară înaintată din Germania.

Patriot foloseşte un sistem avansat de interceptor şi nişte sisteme radar de înaltă performanţă.

Date tehnice:
Dimensiuni rachetă:
Lungime: 5,8 m
Diamteru: 41 cm
Greutate rachetă: 700 kg
Greutate componentă de luptă: 90 kg
Sistem de propulsive al rachetei: motor cu combustibil solid
Performanţe:
Viteza maximă a rachetei: 4,1 Mach
Altitudinea maximă de zbor: 24.200 m
Raza de acţiune 96 km – 160 km
Rachetele sol-aer Patriot sunt considerate un sistem foarte avansat de apărare aeriană, iar până în prezent, niciun stat NATO din Europa nu deţine astfel de capabilităţi. Israelul a folosit de cel puţin două ori rachete Patriot pentru a intercepta drone ale Hamas. De asemenea, Turcia a cerut NATO mai multe baterii de rachete Patriot care se află amplasate la frontiera sa cu Siria pentru a intercepta eventuale atacuri aeriene.
În afară de Statele Unite, Turcia şi Israel, baterii de rachete sol-aer Patriot mai există în Arabia Saudită şi Coreea de Sud.
La exerciţiul militar de la Capu Midia, Brigada 1 Rachete Sol-Aer „ General Nicolae Dăscălescu“ din Bucureşti a participat cu o baterie de rachete cu raza scurtă şi medie HAWK PIP III R. Acest tip de rachete a fost conceput pentru a fi folosite în comun cu sistemul Patriot, care dispune de rachete cu rază medie şi lungă.

Date tehnice:
Dimensiuni rachetă:
Lungime:5,03m
Diametru:36 cm
Sistem de propulsie al rachetei: motor cu combustibil solid
Greutate rachetă: 627 kg
Greutate componentă de luptă: 75 kg.
Performanţe:
Viteza maximă a rachetei: 2,5 Mach
Viteza maximă a ţintelor ce pot fi angajate 1000m/s
Gamade înălţimi a ţintelor combătute: 0,20 - 18 km
Distanţa maximă de acţiune: 40 km
În materie de sisteme cu rază de acţiune lungă, Armata României dispune de rachetele Volhov.
DE LA Gelu Stramboaia
TEMA Evenimente
NR. FOTOGRAFII 8
VIZITE 14
COMENTARII 0
TAGURI

Autentifică-te pentru a putea să raportezi conținutul pe care îl consideri necorespunzător.

Comentarii (0)

Browser-ul pe care îl folosești nu suportă HTML5.

Instalează un browser modern pentru a putea folosi această funcție.

Încărcarea imaginii nu s-a putut realiza.

Verifică daca ai selectat un fișier cu extensia JPG, JPEG, GIF sau PNG cu dimensiunea maximă de 2 MB și încearcă din nou.

Ne pare rău. A apărut o eroare la procesarea fotografiei. Reîncarcă pagina și încearcă din nou.

În curs de procesare... Te rugăm să aștepți.
Emoticoane
Adaugă imagine

Ne pare rău. Comentariul NU a putut fi înregistrat

Posibile motive:

- a apărut o eroare temporară la adăugarea comentariului. În acest caz, reîncarcă pagina și încearcă din nou;
- autorul te-a adăugat în lista lui cu utilizatori blocați. În acest caz, nu mai poți să îi trimiți mesaje sau să comentezi și să votezi conținutul adăugat de el.

Afișează mai multe
Se încarcă...

Comentarii Facebook

Parteneri:

AAFRO.ro Suceava 360 Bucovina 360

Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, îți exprimi acordul în legătură cu utilizarea acestora. Află mai multe

Am revenit cu un nou design și noi servicii. Mulțumim tuturor celor ce ne-au trimis sugestii și păreri până acum. Ne-au fost de un real folos.

Dacă ai descoperit o problemă legată de site, ai noi idei sau vrei doar să îți spui părerea, folosește formularul de mai jos pentru a ni le aduce la cunoștință.